[C] Amantul doamnei Chatterley, D. H. Lawrence

Amantul doamnei Chatterley, D. H. Lawrence

O vorbă înţeleaptă spune că „la pomul lăudat nu se merge cu sacul”. Din ce motive, cred că ştie toată lumea… Aşa ceva am păţit eu cu cartea asta. Când am citit, mare, că „Niciodată, parcă, nu dorise mai mult o femeie. Iar ea, înălţată în braţele lui, îi zări scânteierea ochilor dilataţi. Îi strângea cu furie trupul la pieptul lui. Şi ea îşi spunea: <<Da! Am să-i cedez! Da! Am să-i cedez!>>” mi-am zis că poate merită citită. Şi-am aşteptat-o şi-am vânat-o pentru că, zice-se prin târg, e o carte foarte bună. Şi-am şi citit-o, cu entuziasmul cât casa de mare, ca, spre final, să rămân puţin dezamăgită că nu e ceea ce m-am aşteptat eu să fie…

Romanul prezintă drama lui lady Constance Chatterley al cărui soţ rămâne paralizat ca urmare a unor accidente din război. Foarte tânără însă, încearcă să se consoleze cu ideea că nu va mai avea o viaţă normală şi că orice flacără trebuie să se stingă, din respect pentru soţul său prea galant, prea inteligent, prea iubitor. Totuşi, acesta insistă ca ea să-şi găsească un amant, deplin convins că ar fi o cruzime să o condamne să ia parte la suferinţa sa şi poate chiar să facă şi un copil, ca să nu se simtă privată de bucuria de a fi mamă.

Dacă la început Contance refuză ideea, ulterior începe să se gândească din ce în ce mai des la acest aspect, ajungând, într-un final să se „cupleze” cu vânătorul, singurul bărbat care pare să reuşească a trezi în ea sentimente nebănuite, nemaiîntâlnite, neştiute la viaţă.

Totuşi, lucrurile nu sunt atât de simple precum par, iar idila lor se sfârşeşte când ea pleacă, la insistenţele surorii sale Hilda, în vacanţă, şi află din scrisorile soţului nebănuitor că soţia vânătorului s-a întors la el pretinzând iubire şi dreptul de a fi tratată ca o veritabilă nevastă, după ce a fugit cu un miner care, acum, pare-se, a alungat-o fără milă.

În urma acestui fapt care a declanşat un întreg şir de incidente ce l-au defăimat considerabil pe Parkin, el decide să părăsească conacul familiei Chatterley, în ciuda rugăminţilor ei fierbinţi de a rămâne sau de a pleca cu el să-şi întemeie o familie adevărată. Neînduplecat, acesta pleacă spunând că nu poate accepta să fie întreţinut de ea, dintr-un orgoliu tipic masculin nejustificat îndeajuns în cazul de faţă.

Pe finalul romanului, lady Chatterley îşi anunţă soţul că este însărcinată în luna a patra, dar îi ascunde identitatea adevăratului tată, veste care îl extaziază pe acesta pentru că vede în asta posibilitatea de a capăta un moştenitor. Totuşi, ea se gândeşte în continuare la plecare, iar romanul se termină în coadă de peşte cu o meditaţie în care ea îşi mărturiseşte sieşi iubirea faţă de amantul ei, şi cu afirmaţia plină de adevăr şi de ambiguitate „Viitorul i se aşternea în faţă.”

Cred că ceea ce a impresionat publicul ani la rândul sunt acele câteva scene pline de erotism care pigmentează fundalul vinovat al idilei extraconjugale. Chiar şi aşa, din punctul meu de vedere, ele nu reuşesc, din păcate, să facă din cartea aceasta mai mult decât ceea ce este. Un roman uşor spre mediu neinteresant, cu un subiect banal şi care nu prea reuşeşte să trezească ceva înlăuntrul cititorilor săi.

Autor: Alexandra Ioana Bohan

Dacă ți-a plăcut acest articol îți recomandăm și următoarele:

1. [C] Tess D’Urberville, Thomas Hardy
2. [C] Declarație de Iubire, Gabriel Liiceanu
3. [C] Muntele Vrăjit, Thomas Mann
4. [C]1984, George Orwell