[F] La vie en Rose
La vie en Rose – Ce e mai viu decât cântecul?
2007
Regizor: Olivier Dahan
Rolurile principale: Marion Cotillard, Jean-Pierre Martins, Gerard Depardieu
Gen: Biografie, Dramă
Nota IMDB 19.08.2010: 7.6/10 (21.143)
Lansare în România: 9 martie 2007
De dragul amintirilor nepătate sunt unele lucruri pe care filmul biografic La vie en rose le lasă pe afară. Cele pe care le consemnează însă reînvie personalitatea debordantă a artistei, pentru interpretarea căreia Marion Cotillard a fost răsplătită cu Oscar.
Pentru cei care au avut nenorocul să nu audă de Edith Piaf, “vrăbiuță” a muzicii pariziene, artista a avut grijă să se facă auzită, la propriu, în întreaga lume, câștigând apreciere internațională.
Edith Piaf? O voce unică într-un trup de fetiță, de doar 1.47 m, o voce remarcabilă încarcerată voit în ținute de scenă întotdeauna negre, sobre. Apărută în lumea muzicală din nimicul mahalelor pariziene a sfârșit cântând Non, je ne regrette rien (Nu, nu regret nimic).
Colorat și viu până la sfârșit filmul urmărește destinul plin de încercări al artistei, din momentul în care este abandonată de mama ei, la doar câțiva ani (pentru că aceasta voia să devină tot cântăreață), până când părăsește lumea aceasta, aparent, fără regrete pentru că declara : Je me fou de passe (Nu-mi pasă de trecut).
Autentic și inevitabil puțin musical, La vie en rose, marcat de un titlu ironic și romantic, prezintă etapă cu etapă devenirea lui Edith până la artista de care își vor mai aduce mulți aminte încă multe decenii de acum încolo.
Născută dintr-un tată circar și o mamă cântăreață ambulantă, destinul lui Edith pare să fie o glumă pe alocuri, dar filmul ilustrează viața ei întotdeauna umbrită de un strop de durere: oricâtă poftă de viață ar fi avut Edith, oricât de colorată ar fi imaginea, rămâne însă acea melancolie trădată de detalii de la ochii ei albaștri până la zâmbetul întotdeauna de copilă.
La 2 ani mama o abandonează în „grija” bunicii. Aceasta, preocupată mai ales de băutură nu veghează la bunăstarea copilei, astfel încât când Louis, tatăl, se reîntoarce o găsește plină de păduchi și râie. Pentru că nu poate sta mult o trimite în grija propriei sale mame, care conduce un bordel de prostituate. De la 3 la 7 ani este oarbă. Aici găsește pentru prima data afecțiune, în uimirile femeilor care își vând trupul și cunoaște de mică durerile vietii, care se desfășoară în jurul ei cu toate mizeriile caracteristice. Peste câțiva ani însă este smulsă din brațele noii ”familii” de către tatăl ei alături de care va da mai apoi reprezentații stradale. Așa începe să cânte pentru prima dată… și de aici nu se mai oprește. Nu am toată încrederea în jocul actriței care o interpretează pe Edith copil, dar Marion Cotillard e într-adevăr vie în rolul ei.
Tânăra Edith pare să repete destinul mamei și cântă în dughene sau… direct pe stradă, alături de Momone, cea care-i va fi prietenă pe viață. Asta pâna când talentul îi este descoperit… Iubiri de-o noapte și cuceriri celebre, protectori și mentori, prieteni și petreceri, viața ei este deja un tumult. Se dăruiește atât bărbaților, dar mai ales publicului. Edith are acea personalitate la care cei din jur nu rămân indiferenți și acest lucru este vizibil pe tot parcursul filmului, care reușeste să redea autencitatea artistei. Edith e timidă, apoi emoționată, temătoare și apoi neînfricată, interpretând același rol de copil al Parisului pe scenă, asigurând întotdeauna emoția, amuzamentul și, mai ales, admirația în fața vocii sale unice.
Poate cele mai emoționante scene din film sunt cele cu Edith bătrână, luptându-se cu slăbiciunea trupească pentru fiecare concert. Iată ceva ce biografiile nu vor ști să redea tocmai bine. Acel păr scurt, fața îmbătrânită, cocoașa și imobilizarea în scaun cărora li se adaugă condamnarea la regimul cu suc de morcovi. Ea, care întotdeauna a gustat viața din plin, reproșându-și doar moartea fiicei dragi, Marcelle (care murise de meningită, la vârsta de 2 ani), ea să-și aștepte sfârșitul într-un scaun? Să stea întinsă într-un pat și să aștepte ce?
Nu, complacerea nu era pentru ea. Ca femeie a iubit toată viața ei. Ca artistă o vom iubi mereu.
Autor: Diana Sofronie
N.R.: (1) Forward România nu-și revendică drepturi de autor asupra materialelor video prezentate în acest articol; acestea sunt publice datorită statutului lor de pe website-ul YouTube. (2) În cazul în care dețineți drepturile de autor asupra acestor materiale video vă rugăm contactați persoanele autorizate ale website-ului YouTube. Mulțumim pentru înțelegere.
Dacă ți-a plăcut acest articol îți recomandăm și următoarele:
Nu știu cum de, dar încă nu am văzut filmul ăsta…dar am o slăbiciune pentru Marion Cotillard, de când cu…Jeux d’enfants, așa că îl pun pe lista filmelor de vizionat! Pare un film cât se poate de…viu…prin povestea, energia debordantă cu care se succed, rând pe rând, momentele din viața personajului…prin toate stările prin care trece. O viață într-adevăr zbuciumată, dar atât de plină de muzica vieții, cea care însoțește, orice suflet, până la capăt…
Felicitări, Diana!