[M] Festi Jazz

Joi, 3 iunie 2010 şi vineri 4 iunie 2010 începând cu orele 19.00 a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, FESTI JAZZ (Festival de Jazz ce se desfăşoară începând cu anul 1990). Universitatea de Arte  „George Enescu” din Iaşi în colaborare cu CCS Iaşi (Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi) au organizat Galele FESTI JAZZ în datele menţionate mai sus, eveniment prezentat de Alex Vasiliu, festival înscris printre alte festivale la care puteţi reflecta, de dată mai puţin recentă: New Jazz Festival (22 – 24 mai 2009) la care au participat în calitate de invitaţi : Parov Stelar Band, Skalpel, Xaver Fischer Trio, Festivalul de Jazz – Richard Oschanitzky (9 – 11 mai 2008), Festivalul Internaţional de Jazz – “Jazz Green Hours” ş.a. asemenea.

Deşi festivalul (FESTI JAZZ) este deja încheiat, consider că niciodată nu e prea târziu pentru a povesti o experienţă de neuitat, pe care vă îndemn cu drag să o „savuraţi”, experienţă ce include negreşit o formă a artei, Muzica. Am avut privilegiul, îi pot spune aşa, de a participa, în calitate de spectator „cutremurat”, în accepţiunea cea mai profundă a termenului, la acest eveniment, de care am auzit citind un afiş, pe care l-am zărit la avizierul Universităţii Cuza, printre o mulţime de alte afişe care informau chestiuni legate de recrutări şi alte probleme studenţeşti. De îndată ce ochii mi-au conturat literele ce formează acest cuvânt FestiJazz, nu mi-am dezlipit pentru câteva minute privirea de la acest afiş şi am zis: Trebuie neapărat să particip la acest eveniment, mai ales că dintotdeauna mi-am dorit să ascult live acest gen de muzică, neavând oportunitatea până acum.

Am aşteptat evenimentul cu sufletul la gură timp de câteva zile şi iată că a sosit şi ziua cu pricina, 3 iunie. Am păşit, în incinta Casei de Cultură cu emoţie, parcă, alături de alţi dornici şi interesaţi, ne-am ocupat locurile (spun ne-am ocupat, căci am fost în număr de trei persoane, se ştiu ele care, pentru care nu a trebuit să duc o muncă de convingere prea mare, căci au fost din start pentru participarea la acest eveniment), destul de aproape de scenă unde urmau să performeze în prima seară a festivalului (3 iunie) două Big Banduri, putem să accentuăm cu B îngroşat, pentru că se merită, banduri de care, eu una nu mai auzisem, din păcate, până atunci, dar care promiteau o seară de neuitat conform spuselor prezentatorului, pe care, graţie talentului adevăraţilor artişti şi, să nu uităm, a instrumentelor, fără de care glasul muzicii nu s-ar auzi, nu o vom uita niciodată, dar mai bine zis, până anul viitor, când fără îndoială voi (vom) participa din nou, bineînţeles ocupând primele rânduri.

Seara a început, fără doar şi poate, cu nimeni altul decât Big Bandul românesc, ieşean Opis Band & VOX ARTIS, care au început timid, dar au reuşit să fructifice într-un mod spectaculos prestaţia fără cusur. S-au etalat, dar etalat e impropriu spus în acest context, au răsunat dincolo de pereţii sălii, ai universului nelimitat, alături de instrumentele nelipsite şi indispensabile ale genului, voci de o frumuseţe aparte, care pur şi simplu ne-au creat acea senzaţie de piele de găină, cum se spune, la auzul acestora. Mă încumet să spun că „Trupa noastră” a fost urmată în microrecital de un Big Band venit tocmai de peste ocean, University of Northern Colorado Big Band – SUA, band care, fără să ne aşteptăm, s-a deosebit cu mult de cel românesc, deşi suflătorii  ţineau în mâini nimic mai diferit decât instrumentele specifice acestui gen, aceleaşi ca şi ale altora ce cântă jazz, dar poate puţin mai multe la număr, instrumente care pe dată au început să ne încânte urechile cu sunetele care ne vor rămâne imprimate mult timp de acum înainte. A fost  un spectacol într-adevăr „spectaculos” cel al primei seri  şi e dovedit prin ropotele de aplauze care s-au repetat de multe ori şi care au cerut multe biss-uri., dovada din nou, că Big Bandul din Colorado s-a reîntors de vreo trei ori pe scenă şi spre surprinderea noastră, a publicului spectator, în număr destul de mare, ce mai, umplând sala până la refuz, să îi revedem şi în a doua seară a spectacolului. Aceşti oameni, care nu au făcut decât să ne creeze două seri superbe, au fost profund impresionaţi de dragostea, de entuziasmul şi de plăcerea noastră de a-i asculta, motiv pentru care au dorit să mai presteze încă o dată în faţa românilor, atâtor români, surprinzător, iubitori de jazz.

A doua seară, s-a bucurat din nou de farmecul aplauzelor, în această seară şi ultima a festivalului (4 iunie) prestând tot un Big Band american, şi anume McNeese State University Big Band, care nu s-a îndepărtat cu mult de succesul primei seri. Acest din urmă Big Band a ales să interpreteze, pe lângă creaţiile proprii, şi două melodii româneşti, prima constituind o  melodie din folclor, din zona Maramureşului şi a doua o melodie dedicată lui Constantin Brâncuşi. Seara s-a încheiat pe la orele 22.00, dar parcă nu doream acest lucru. Vroiam ca timpul să stea în loc, aşteptam o continuare, dar cum toate lucrurile ce ne fac viaţa mai frumoasă se termină repede, era necesar ca acest eveniment să aibă şi o finalitate, dar un the end demn de o continuare. Însă, nu trebuie să disperăm, căci anul viitor, în 2011, să ajungem sănătoşi până atunci, se anunţă o nouă rundă de muzică bună, scrisă şi interpretată ca la carte, în aceeaşi ţară, pe aceleaşi meleaguri, în acelaşi Iaşi, aceeaşi locaţie (sau o alta, cine ştie), pe aceeaşi scenă, poate cu aceiaşi sau cu alţi invitaţi, dar cu aceeaşi dragoste şi pasiune a celor care vor presta, pentru muzică şi pentru acest colţişor de ţară, îmi îngădui aici o figură de stil, un colţişor de ţară prăfuit, dar în căutarea strălucirii. Aştept (aşteptăm, mai degrabă, aş vrea să cred, noi cei care am avut prilejul să participăm la FESTI JAZZ) cu sufletul la gură următorul spectacol. Am convingerea că vom fi  părtaşi, negreşit la acest unic eveniment, poate mult mai mulţi la număr decât în anul în curs şi  simţind o arsură mult mai puternică în palme de atâta aplaudat. Îmi doresc şi îmi însuşesc înţepătura voită a cât mai multor aplauze furtunoase pentru cei care o merită din plin şi cu prisosinţă, oricând, oriunde, orice ar fi.

Sper că am reuşit, prin cele câteva cuvinte, să vă determin să luaţi parte la galele ce se vor ţine anul viitor, sperând că se vor ţine fără niciun dubiu, şi să fiţi alături de mine, de noi toţi cei care iubim jazzul şi muzica în toate formele ei, părtaşi ai unei atmosfere cu aer vintage, dar totuşi spiritual şi autentic, ancorat în modernismul cotidian, prezent, adunând o experienţă în plus la filele vieţii noastre efemere.

Evenimentul promite, fără compromis,  încercarea de a susţine, timid, dar într-un mod convingător arta şi un motiv pentru care, noi, toţi ar trebui să luptăm împotriva distrugerii ei, căci, după cum spunea cineva : „Modalităţile-i  de exprimare fiind tocite, arta se orientează spre nonsens, spre un univers închis şi incomunicabil. Orice freamăt inteligibil – în pictură, muzică sau poezie – ne pare, pe drept cuvânt desuet şi vulgar. Publicul va dispărea curând şi, la scurtă vreme după el, arta.” Să arătăm lumii că nu e aşa… să luptăm pentru artă cu orice preţ, pentru arta noastră. Să nu dispărem ca public  niciodată, ci să ne mândrim ca iubitori de artă şi de frumos, să invadăm lumea prin muzica ce se ascunde în fiecare dintre noi, realizând reuşita de a fi aplaudaţi, la rândul nostru, de însăşi arta pe care o susţinem şi o dorim întipărită şi altora.

Şi, printre altele, mai sper că, luând parte la festival, voi citi impresii care de care mai „personalizate”, dar neapărat, obiective, despre acest eveniment de la fiecare dintre cei care vor avea plăcerea şi curajul să o facă.

Acum nu rămâne decât căutarea răspunsului la întrebarea, retorică sau deschisă părerilor voastre, dacă nu muzica e cea care învie sufletul rătăcitor al fiinţei, cea care face sângele să clocotească în vene?

Autor: Mihaela Ciumău

Dacă ți-a plăcut acest articol îți recomandăm și următoarele:

1. [M] Melody Gardot – The Lady of Jazz